Sepsi a primit un penalty în minutul 90+8 al confruntării cu Dinamo București, iar decizia a venit din partea VAR.
Sepsi Sfântu Gheorghe a primit o lovitură de pedeapsă după o fază controversată, iar decizia a fost dată din cabina VAR. Astfel, covăsnenii au egalat aproape de finalul confruntării de pe Stadionul Arcul de Triumf, iar Dinamo pierde fotoliul de lider, pe care îl avea cel puțin pânâ când liderul U Cluj își disputa partida.
Dinamo București ratează șansa să urce pe primul loc spre finalul confruntării de pe Stadionul Arcul de Triumf. „Câinii” au fost egalați în minutul 90+8 de Sepsi, iar Denis Haruț, fostul fundaș central de la FCSB și FC Botoșani, a transformat cu sânge rece printr-o scăriță lovitura de pedeapsă.
Dinamo rămâne pe locul al doilea după egalul cu Sepsi, cu 29 de puncte acumulate după 18 etape disputate, iar distanța de liderul U Cluj este de numai un punct, ardelenii având de disputat confruntarea cu UTA Arad, luni, 2 decembrie.
Discursul lui Zeljko Kopic a fost moderat, antrenorul croat specificând că nu dorește să se gândească prea mult la poziția din clasament, mai ales că șansa de a fi lideri în Superliga era una imensă, Dinamo nefiind într-o astfel de ipostază de 9 ani. „Câinii” nu au reușit în cele din urmă să bifeze misiunea, deși au condus din minutul 38.
Au o echipă foarte bună, foarte puternică defensiv. Ofensiv, reușesc să păstreze posesia și să construiască. Pot să joace din ce în ce mai mult înainte, inclusiv în tranziție. În ultima perioadă, au câștigat câteva meciuri și au adunat puncte. Pentru noi, vor fi un adversar dificil, dar este important că jucăm acasă și că profităm de avantajul terenului propriu. Echipa este într-o formă bună. Am avut prestații bune în fața suporterilor noștri și sper să avem din nou parte de un sprijin consistent. Este esențial să menținem această conexiune, să fim împreună și să dăm totul pe teren. Vrem să jucăm un fotbal bun, să oferim un meci spectaculos și să obținem cele trei puncte Nu ne gândim prea mult la aceste poziții. Suntem concentrați pe îmbunătățirea jocului nostru, a stilului de joc. Am analizat meciul trecut cu Petrolul și am observat multe lucruri pozitive. În această săptămână, ne-am concentrat pe aspectele care pot fi îmbunătățite pentru a fi pregătiți pentru următorul meci. Toate meciurile sunt dificile. Dacă vă uitați pe program, toate echipele luptă pentru ceva, nu există meciuri ușoare în campionat”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă.
Au o echipă foarte bună, foarte puternică defensiv. Ofensiv, reușesc să păstreze posesia și să construiască. Pot să joace din ce în ce mai mult înainte, inclusiv în tranziție. În ultima perioadă, au câștigat câteva meciuri și au adunat puncte. Pentru noi, vor fi un adversar dificil, dar este important că jucăm acasă și că profităm de avantajul terenului propriu.
Echipa este într-o formă bună. Am avut prestații bune în fața suporterilor noștri și sper să avem din nou parte de un sprijin consistent. Este esențial să menținem această conexiune, să fim împreună și să dăm totul pe teren.
Vrem să jucăm un fotbal bun, să oferim un meci spectaculos și să obținem cele trei puncte
Nu ne gândim prea mult la aceste poziții. Suntem concentrați pe îmbunătățirea jocului nostru, a stilului de joc. Am analizat meciul trecut cu Petrolul și am observat multe lucruri pozitive.
În această săptămână, ne-am concentrat pe aspectele care pot fi îmbunătățite pentru a fi pregătiți pentru următorul meci. Toate meciurile sunt dificile. Dacă vă uitați pe program, toate echipele luptă pentru ceva, nu există meciuri ușoare în campionat”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER